Tehnologii Aplicate Semințelor

IMG-AdobeStock_123791754-Corteva-V

Oferim plantelor un început puternic

În interiorul fiecărei semințe se află promisiunea unei plante viguroase și sănătoase, care într-o zi va fi recoltată. Din momentul în care o sămânță este semănată, aceasta este supusă provocărilor cauzate de boli, dăunători și de mediul imprevizibil, toate acestea putând împiedica atingerea potențialului maxim. Inovațiile noi oferite de SAT de la Corteva Agriscience ajută sămânța să aibă un început puternic, pentru un viitor mai productiv și sustenabil.

Protejarea potențialului semințelor

Tratamentele semințelor ajută la protejarea și întărirea semințelor și tinerelor plantule, pentru a le asigura un start puternic în vederea dezvoltării sănătoase. Tratamentele semințelor facilitează o germinare mai bună și mai rapidă, precum și o creștere mai puternică și mai uniformă a plantelor. Acest lucru ajută fermierii să obțină recolte mai bogate și de asemenea, îi ajută să-și maximizeze investiția într-unul dintre cele mai valoroase inputuri ale sezonului: semințele pe care le seamănă.

Susținerea practicilor sustenabile

Deoarece tratarea semințelor implică aplicarea precisă a fungicidelor, insecticidelor, nematocidelor și produselor biologice direct pe semințe, aceasta poate reduce necesitatea utilizării acestor produse de către fermieri după semănat. Tratarea semințelor contribuie la reducerea expunerii suprafeței solului și a organismelor nevizate, cum ar fi insectele benefice, la diferite produse pesticide. De asemenea, astfel se completează practicile de gestionare integrată a dăunătorilor (IPM) și alte practici de gestionare durabilă, cum ar fi culturile de acoperire, tehnologiile no-till și min-till și semănatul timpuriu. Cu SAT de la Corteva Agriscience, fermierii pot reduce necesitatea unor inputuri suplimentare, pot economisi resurse și pot menține productivitatea fermelor lor an de an.

Sursa: „Tratamentul semințelor – un instrument pentru agricultură durabilă”, Federația Internațională a Semințelor și CropLife International, octombrie 2007 PDF

Inovație și bune practici 

Tehnologiile Aplicate Semințelor Corteva (SAT) se bazează pe istoria de peste 100 de ani a companiei noastre în dezvoltarea de produse pentru semințe și protecția culturilor. La fel ca toate tratamentele pentru semințe, produsele noastre trebuie să îndeplinească standarde riguroase de siguranță și eficacitate. Oferind fermierilor oportunitatea  de a utiliza în mod potențial mai puține inputuri și de a fi mai țintiți în strategia lor de protecție a culturilor, tratamentele pentru semințe de la Corteva contribuie la creșterea duratei de viață a altor tehnologii utile, cum ar fi produsele de protecție a plantelor.

Brosura

Lumiposa 625 FS            Lumisena 200 FS

Cum este SAT unic?

Performanță și beneficii dovedite

Tratamentele pentru semințe sunt esențiale pentru a ajuta fermierii să producă mai mult cu mai puține resurse. Corteva Agriscience dezvoltă soluții pentru fermierii care caută cea mai bună protecție pentru semințe. Deoarece formulele noastre sunt validate atât din punct de vedere al performanței, cât și al beneficiilor, fermierii pot avea încredere că tratamentele pentru semințe de la Corteva oferă rezultate reale și valoare culturilor.

Un impact focalizat

Produsele Corteva Agriscience pentru tratarea semințelor oferă protecție specifică împotriva dăunătorilor și bolilor. Acest lucru reduce cantitatea de produse fitosanitare care ar putea fi necesare mai târziu în sezon. Mai puține treceri pe câmp înseamnă o compactare mai redusă a solului, un consum mai mic de combustibil și o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin reducerea potențială a inputurilor agricole, tratamentele pentru semințe contribuie, de asemenea, la limitarea expunerii personalului care lucrează pe câmp și a organismelor benefice care mențin fermele sănătoase, cum ar fi polenizatorii. Tratamentele pentru semințe pot ajuta fermierii să utilizeze mai puține resurse, obținând în același timp recolte mai abundente și de mai bună calitate.

IMG-AdobeStock_267443481-Corteva-V1

SAT Corteva are numeroase caracteristici care contribuie la angajamentul nostru de a promova agricultura durabilă.